domingo, 14 de febrero de 2016

Ce s-a întâmplat?

   
        ...Și când lucrurile merg atât de bine , când mă simt atât de dăruită ție, te surprind ofilindu-te încet, încet , te lași purtat de valul suferinței și te stingi ușor,  te îndepărtezi de lumea reală și te lași cuprins de întunericul depresiei. Acum... mă sfâșie pe dinăuntru privirea ta... Îmi ucide culorile speranței și îmi sufocă fiecare sentiment inocent, adevărat și plin de iubire față de tine. 
     De ce tu, chip blând și curat mă înlături de lângă tine atât de lent,provocând o durere de neexplicat ființei mele. 
     De ce mă lași să mă înec într-un lac sec de lacrimi sărate, fără a-mi întinde nici o mână de ajutor. Ochii mei nu mai văd bine, inima nu vrea să creadă,  sufletul nu-mi mai vorbește,  iar tu... TU nu-mi mai zâmbești. Privirea ta ma-ngheață acum. Lucrurile pe care le spui, nu mai au nici un sens. Vorbele tale nu mă mai includ pe mine... pe mine... Eu, care eram până ieri motivul tău de a fii, motivul de a zâmbi. 
    Azi... chipul tău și-a pierdut strălucirea,  în ochii tăi nu mă mai văd frumoasă, n-am cum să mă mai simt atrasă de indiferența pe care o emani în jurul tău .
    Mă simt tot mai rece și îmi e din ce în ce mai frig în preajma ta. Nu îmi mai faci companie, nu îmi mai încălzești sufletul, nici nu îmi mai bucuri privirea.
   Ai reușit să spulberi toată iubirea înflorită și clădită în tot acest timp, intr-o clipire.
   Te aplaud! Ești un artist, dar nu am să te las să te bucuri de opera ta sfâșietoare de artă pe care ai format-o deoarece EU mă retrag. Cu pași mici, repezi, și acum! Mă îndrept în direcția opusa. Nu am să te mai urmez. Nu am sa mă las târâtă printr-un câmp plin de trandafiri,  pentru a fi zgâriată de toți spinii lor...
   Rănile se vor vindeca, iar ochii tăi îi voi uita. Tot ce va rămâne,  e acea amintire bolnăvicioasa a ta, și o umbră de amăgire în viața mea. .. Cu ochii însângerați de neputința de a te strânge din nou la piept... TE VOI UITA!